Jurnalul lui Bănel scris nu chiar de el, episodul II

4 Ianuarie 2009

E vacanţă, mâncaţaş. Până la reunirea lotului stelar mai tre' să trece câteva zile. Mă cam plictisex, deşi visez mereu cu ochii deschişi că dau bare gol, şi deiaia am zis că să mă apuc de citit ceva.

M-am dus la bibliotecă să-mi aleg nişte cărţi. Dacă-mi place de autori o să le cumpăr orcum. Am bani să cumpăr toate carţile dăn lume, să mor io, că nu degeaba dau goluri la televizor.

După ce am intrat la bibliotecă (moamă ce mare era) mia fost lene să merg prea mult, că doar nu eream pe teren să fug înainte la minge, aşa că am ajuns numa pân la rafturile cu litera D. Am loat nişte volume de Cehov şi Dostoilevski, parcă aşea le zice. Am auzit la nea Gigi că el citeşte uneori din clasicii roşi.

Doamna la care am conplectat nişte formolare pentru cărţi aducea un pic cu o pipiţă pe care-am întâlnit-o la V. şi cu care mam dedat la nebunii în fo doo nopţi. Aşa că i-am făcut ochi dulci. Da' ea nu mi-a făcut înapoi, crecă n-a înţeles. Ăştia care citesc mult şi stau între cărţi sunt ciudaţi, vă spun eo.

Am plecat trist şi, de necaz, după ce-am ajuns acasă miam băgat deja nasu de mijlocaş dreapta în prima carte. Moamă ce nume au ăştia! Auzi: Anton Antonâci Serocikin. Păi eu adică, dacă eream rus, mă chemam Bănel Bănâici Nicoliţikin?

Mă rog. N-am găsit până acum informaţii mişto în cărţile astea, de genu' că creeru uman are fo 1300 de grame pe când ăl de iepure numa 10 grame. Da' crecă o să găsesc mai încolo, că nu degeaba e cărţi. Eo mă bucur că lea-m luat totuşi. Mă simt mai înplinit.