La persoana a treiera

Gigi Broccoli ar vrea să citească mereu, să termine toate cărţile ce i-au făcut cu ochiul în decursul vieţii, dar pe care nu a apucat să le cerceteze, în general din lipsă de timp. Gigi Broccoli se întreabă cât să fi citit până acum. Două-trei sute de cărţi? E puţin, bă. Reymont, Sinclair Lewis, Ivan Bunin, Hesse, Yasunari Kawabata, Baricco şi mulţi, mulţi alţii îl aşteaptă.

Gigi Broccoli se uită prin cameră. Resturi de pizza, cutii goale de Carlsberg, coji de pomelo. Şi, în patul nefăcut de multe zile, parfumul unei semi-necunoscute pe care Gigi Broccoli nu crede c-o va mai vedea vreodată. Da’ nici nu vrea să o mai.

Gigi Broccoli se plimbă muzical, de la note melancolice (Stina Nordenstam) la riffuri tăioase (At the Gates).

Gigi Broccoli a postat în felul în care o face Gogu Kaizer. Vive l'originalité, non?

Gigi Broccoli îl salută pe Gogu Kaizer, deşi nu-l cunoaşte.

Urina salvează

Se pomeni amintindu-şi poveştile lui Low Key Lyesmith despre iernile din Minnesota – mai ales aceea despre un vânător care se urcase într-un copac, fiind fugărit de un urs în timpul unui ger cumplit; individul îşi luase sula în mână şi pişase un şuvoi de urină, galben, arcuit, care îngheţase bocnă înainte de a atinge pământul. După care vânătorul alunecase de-a lungul pişatului îngheţat, tare ca piatra, şi fugise.

Din Zei Americani de Neil Gaiman.

Zbor deasupra unui cuib de buci

Care de fapt nu e cuib, e o mare. Un ocean, chiar. Nu înţeleg de ce monstruleţul mov pare că nu se simte prea bine. Sau aşa o fi arătând el când e excitat?


Hapropo. Recomand cartea. Sau măcar filmul.

Image via

Adormitul lui Sisif

Era în seara de Vinerea Mare, bandiţii calabrezi şedeau în jurul focului şi unul din ei zise: "Tu, Beppe, care ştii atâtea poveşti, spune-ne una frumoasă". Şi Beppe începu cu o voce tenebroasă: "Era în seara de Vinerea Mare, bandiţii calabrezi şedeau în jurul focului şi unul din ei zise: Tu, Beppe, care ştii atâtea poveşti, spune-ne una frumoasă. Şi Beppe începu cu o voce tenebroasa: Era în seara de Vinerea Mare, bandiţii calabrezi şedeau în jurul focului..."

Din Indiferenţii (Gli Indifferenti) de Alberto Moravia.

Alberto Moravia avea 20 şi un pic de ani când a scris cartea. Avea şi tuberculoză.

Vrei să fii miliardabsurdiar?

Sunt la un pupitru. Un fel de Virgil Ianţu e la alt pupitru. E în faţa mea şi în spatele pupitrului lui (asta nu e luiluifonie?).

Aştept întrebările, ştiu că tre’ să vină. Nu mi-e clar de ce tre’ să vină, dar ştiu că tre’ să.

Felul de Virgil Ianţu mă priveşte în ochi şi rosteşte ferm:
- Frânturi vagi sau frânturi de vagin?
Eu casc gura, da’ o-nchid repede pentru a putea răspunde cu:
- Ce?

Aproape imediat, sună un fel de sonerie. Mi-a expirat timpul. Următoarea întrebare:
- Sex în izopren sau sex în ibuprofen?
- Mpăăăi cum adică, în ibuprofen...

Felul de sonerie sună strident, implacabil. Surogatul de Virgil e nemilos şi întreabă în continuare:
- Preşedinte de colhoz sau fufe cu sutiene roz?
- Băi, stai aşa. Eu visez! Şi chiar dacă am făcut sex pe izopren şi-am citit despre preşedinţi de colhoz, tu nu exişti! Eşti creat de mintea mea. Şi pot să te ucid când vreau. Ca-n Niebla lui Unamuno. Înţelegi?

Pierdut ochi, îl declar umed

- Tu cum ţi-ai pierdut ochiul?
- Nu l-am pierdut, ştiu foarte bine unde e.

Din Zei Americani de Neil Gaiman.