decembrie 22, 2008

Ondaj de sopinie. Fantezii cu laptop şi pensionari

Lucram la o micămare corporaţie pe 350€/lună şi mă ocupam de diverse chestii. Într-o săptămână a trebuit să fac un sondaj de opinie pe o temă pe care nu v-o spui, dar nu ne importă oricum. Ideea e că trebuia să vizitez cetăţeni. Acasă la ei, doar nu la mine.

Nimic anormal, până când am ajuns la famlilia D. Sun de două ori, nici un răspuns, zic că n-o fi nimeni acasă. Mai sun o dată, aşa, de chestie. Se aude un lanţ, o yală şi-nco yală. Un nene la vreo 60 de ani, în pantaloni scurţi, maieu şi cu un fes pe cap.

Eu: Bună ziua, sunt X de la firma Y, facem un sondaj de opinie în legatură cu Z. Dacă participaţi, puteţi câştiga un laptop.
El, după un moment de gândire, cu voce subţire: Futuţileptopuncur de deranjezi pensionari cinstiţi la ora asta.

Ora era 18, mai exact. Am ridicat o sprânceană, a uimire, şi-am vrut s-o ridic şi pe cealaltă, dar cinstitul domn închisese deja uşa şi n-avea rost s-o ridic aşa, fără să mă vadă nimeni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu